Quantcast
Channel: Cluj-Napoca – www.actualdecluj.ro
Viewing all articles
Browse latest Browse all 2200

Peste 25 de milioane de lei pentru a aduce apa înapoi într-un parc din centrul Clujului printr-un proiect ambițios de modernizare

$
0
0

Doi ani de zile și peste 25,5 milioane de lei cu TVA sunt necesari pentru reabilitarea parcului I.L Caragiale din centrul Clujului prin redescoperirea unei porțiuni din Canalul Morii, modernizare care include și străzile adiacente acestei zone dar și o cercetare de arheologie pentru descoperirea și marcarea traseului celei de-a doua incinte medievale a Clujului despre care se știe că traversează acest parc.

Administrația locală estimează că în 2021 ar putea să facă licitația de execuție și să înceapă și lucrările de modernizare.

Indicatorii tehnico-economici pentru lucrările de modernizare a zonei parcului I.L Caragiale au ajuns pe masa consilierilor locali spre a fi dezbătuți și aprobați la ședința ordinară din 2 iulie. Arhitectul Vlad Sebastian Rusu și echipa sa, cei care lucrează la acest proiect, au estimat lucrarea la peste 25,5 milioane de lei cu TVA. După această etapă urmează să fie definitivat proiectul tehnic și să se elibereze autorizația de construire. Primăria intenționează să înceapă lucrarea cu fonduri proprii, apoi să deducă cheltuielile din bani europeni, odată cu finanțările europene de pe următorul exercițiu financiar al UE.

Ce prosupune proiectul de modernizare:

(sursa: primariaclujnapoca.ro)

În luna februarie, Primăria a prezentat public conceptul de reamenajare a parcului I.L. Caragiale în cadrul unei dezbateri publice organizate în cadrul Centrului de Inovare și Imaginație Civică al Primăriei. Atunci, proiectul propus de arhitectul noului Cluj, Vlad Rusu, cu echipa sa, în locul parcului Caragiale și a arterei Octavian Petrovici, cu apă și evidențierea moștenirii medievale/romane a orașului, a fost contestat de utilizatorii recenți ai zonei, consacrată din 2004 ca loc de întâlnire pentru skating. Reprezentanții asociațiilor de profil au cerut proiectanților și Primăriei în cadrul dezbaterii să nu scoată tinerii din acest loc și să aducă elemente de mobilier urban, obstacole care pot fi folosite de către practicanții sportului acceptat recent și la Olimpiadă.

Vezi și:

Skaterii vor să facă parte din modernizarea Parcului I.L. Caragiale. Cum a fost la dezbaterea publică a proiectului de transformare a zonei

Despre pretențiile amatorilor sau practicanților de skateboarding, Ovidiu Cîmpean, director în Primărie și coordonatorul CIIC, spune că au fost înglobate în proiect. Există elemente de piatră și de beton care pot fi utilizate în continuare de skateri, în comun cu ceilalți utilizatori ai noului spațiu propus, după cum a explicat Cîmpean. Despre proiect, el a ținut să îi laude pe proiectanți având în vedere că s-au mișcat foarte repede și profesionist și s-a putut avansa cu investiția. „Ritmul proiectului este unul bun. Vom avea și proiectul tehnic și putem în 2021 să ne ocupăm și de licitația pentru lucrări, chiar să și începem. Dorim să atragem și bani europeni pentru finanțarea acestui proiect”, a spus Cîmpean.

Deja pe strada Barițiu pe care se află parcul I.L. Cargiale, Universitatea Tehnică a început lucrările la clădirile recent cumpărate, astfel că artera urmează în câțiva ani să își schimbe fața.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 2200

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48