Primarul Emil Boc a făcut un apel public în cadrul primei ședințe ordinare online a Consiliului Local din noul mandat prin care le-a cerut clujenilor să limiteze pe cât posibil contactul cu foarte multe persoane și să renunțe la petreceri, la întâlniri care nu sunt necesare sau la serbări de zile de naștere. Aceasta după ce Clujul este primul la nivel național în ceea ce privește incidența cumulată a cazurilor de infectare cu noul coronavirus calcutată în ultimele două săptămâni la mia de locuitori.
Primarul Emil Boc le-a prezentat consilierilor locali grafice privind evoluția cazurilor de coronavirus din Cluj în ultimele luni, din păcate, în creștere, după cum a spus edilul. El a ținut să mai spună că locul I deținut de Cluj la nivel național privind cazurile de coronavirus (peste 3 la mie în ultimele 14 zile) se explică prin faptul că aici capacitatea de testare este foarte mare. Boc a menționat că în Cluj se fac circa 2800 de testări pe zi, ceea ce e foarte bine pentru a ține situația sub control, în timp ce în alte județe de mărimea Clujului, ca Prahova sau Dolj, capacitatea de testare este sub 500 de teste. „Astăzi suntem sub 300 de cazuri, cifră care săptămâna trecută era la ordinea zilei”, a mai spus Boc.
El a ținut să repete declarațiile premierului Ludovic Orban prin care acesta a anunțat că Guvernul nu vrea să oprească economia și să impună un noul lockdown.
Boc a mai spus că în Cluj-Napoca creșele au rămas deschise și că prin profesionalismul structurii Primăriei ele vor fi menținute așa în ciuda cifrelor privind incidența cazurilor la mia de locuitori măsurate la 14 zile.