Primarul Emil Boc a salutat una dintre propunerile făcute de o membră USR Cluj la dezbaterea inițiată de primărie privind proiectul de buget al orașului pe 2017 și a promis chiar că o va pune în aplicare.
Femeia care a ținut să se recomande și ca mebră USR Cluj a propus, printre altele, schimbarea politicii primăriei referitoare la betoanele din curțițe școlilor și plantarea de copaci acolo unde situația o permite.
Emil Boc a declarat, în emisiunea Dimineți în Realitate difuzată pe Realitatea FM, că este foarte încântat de propunerea făcută de membra USR care în opinia sa a venit la dezbaterea privind bugetul pe 2017 cu o atitudine constructivă. “O idee foarte bună pe care o vedem fiecare din noi, dar n-am verbalizat-o. Aceea de a reda prospețimea curților școlilor”, a mai spus primarul.
Boc a anunțat că a cerut deja să se verifice unde se pot planta arbori, cu recomandarea ca în curțile școlilor din Cluj-Napoca să se planteze copaci cu balot pe modelul celor pe care primăria i-a plantat pe B-dul Eroilor sau pe alte artere din zona centrală. Aceasta tocmai ca acești copaci să nu poată fi distruși.
Oficialul a mai spus că oricum primăria are și anul acesta un program, împreună cu regia proprie, de transformare completă a curților școlilor. Regia Autonomă a Domeniului Public va interveni, potrivit edilului, pentru a elimina și ultima groapă sau crater din curțile sau de pe terenurile de spot ale școlilor.