O săptămână de controale în luna mai a polițiștilor locali s-a finalizat cu aplicarea a 965 de sancțiuni contravenționale conducătorilor auto pentru parcări neregulamentare, în conformitate cu OUG nr. 195/2002, în valoare de aproximativ 180.000 lei. Asta înseamnă o medie de peste 190 de amenzi aplica într-o zi care este în creștere față de începutul anului.
Potrivit primăriei, în același interval – săptămâna trecută, s-au ridicat și 95 de autovehicule.
O săptămână de verificări efectuate de polițiștii locali în luna ianuarie 2017 pe 24 de artere din zona centrală (atât din zona I unde s-au majorat taxele la 4 lei pe oră dar și din zona II unde tarifele au rămas mici, 2 lei pe oră) s-au soldat cu peste 730 de sancțiuni aplicate în valoare de 73.200 lei. Asta înseamna o medie de peste 140 de amenzi aplicate într-o zi. Amenzile au fost date atât pentru parcări în locuri nepermise cât și pentru neachitarea tarifului de parcare.
În următoarea perioadă vor fi luate la puricat parcările pentru persoanele cu dizabilități despre care se știe că sunt ocupate de cei care nu au dreptul. Amenzile pentru contravenția de acest fel se sancționează cu amendă de la 200 la 1.000 de lei și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.
Conducătorii auto care beneficiază de cardul-legitimație pentru parcare pe locurile special amenajate, au obligația să-l afișeze în partea din față a vehicului, astfel încât să fie clar vizibil H.G. nr. 268/2007 actualizată.
La nivelul municipiului Cluj-Napoca, în zona centrală sunt în jur de 4144 de parcări, dintre care 175 sunt destinate persoanelor cu dizabilități.