Primăria a tăiat recent castanii de pe o latură din piața Avram Iancu, unde se află și catedrala mitropolitană. Societatea civilă clujeană s-a sesizat imediat pe rețelele de socializare și a criticat practica primăriei, chiar s-au aprins și lumânări pe cioturile lăsate în urmă pe trotuarul din piață cu mesajul R.I.P castani, într-un protest anti practicile prin care se taie copaci din Cluj.
Primăria a replicat că respectivii castani erau bonavi, însă a uitat să menționeze că aceștia au fost îndepărtați dintr-o piață a orașului amenajată chiar de compania Coral Impex (în cadrul programului Adoptă un Spațiu Verde), companie care are cu primăria și un contract privind aplicarea de tratamente fitosanitare arborilor din oraș.
DETALII AICI – Coral se ocupă și de tratarea celor 1600 de castani din Cluj:
Coral a câștigat recent și o altă “feliuță” de la primăria Cluj – tratamentele pentru arborii din oraș
Țânțarii, șobolanii și căpușele Clujului cedați fără licitație firmei Coral Impex: o afacere de peste 1,6 milioane de euro pe an
Castanii tăiați au trecut printr-o furtună în 2014, care a avariat mai mulți arbori din zona Teatrului Național și a Catedralei Ortodoxe, după cum arată imagini surprinse la momentul respectiv. Când s-au rupt însă, castanii erau verzi. După cum arată o imaginie surprinsă la momentul respectiv, îm 8 iunie 2014. De la acest moment, copacii au fost supuși toaletării excesive de către administrația locală.

Acum, primăria i-a tăiat, pur și simplu. Societatea civilă clujeană s-a arătat nemulțumită de această practică, ba chiar s-au aprins și lumânări pe trunchiurile copacilor cu mesajul R.I.P castani. Pe retelele de socializare s-au exprimat păreri anti practicile primăriei de a se descotorosi de copacii din centrul orașului.
După cum ne-a comunicat Biroul Mass media, respectivii 7 castani din Piața Avram Iancu erau bolnavi, atacați de paraziți și găunoși și au fost tăiați, mai ales că a existat și o cerere venită de la Arhiepiscopia Clujului Vadului și Feleacului care a sesizat administrația locală că respectivii castani sunt un pericol pentru trecătorii din zonă și a cerut îndepărtarea lor.
![DSCN0574[1] (1)](http://actualdecluj.ro/wp-content/uploads/2016/05/DSCN05741-1.jpg)
Și unul de pe latura de unde au fost tăiați cei mai mulți castani:

Potrivit unui comunicat de presă oficial remis de Biroul Mass media, tăierea și înlăturarea castanilor din piață s-a realizat cu aprobarea autorității de mediu, mai ales că arborii au fost compromiși “din cauza bolilor identificate (Cryphonectria Parasitic) și a paraziților (Cameraria Orhidella) (…) Acești arbori prezentau pericol de prăbușire, periclitând siguranța trecătorilor”
Despre combatrea respectivelor boli, administrația nu a făcut nicio informare, dacă chiar a făcut vreun efort să salveze castanii. Mai ales că cele două boli sunt cunostute că afectează castanul și au fost cercetate chiar de Universitatea de Științe Agricole de la Cluj și pentru care există tratamente chimice, biologice sau mecanice.
(prima, cunoscută drept “cancerul castanilor”, produs de o ciupercă parazită, duce la uscarea zonei afectare, iar ce de a doua, scrisă greșit de primărie printr-o inversiune de litere, e de fapt “molia minieră” care afectează frunzele).
Aceasta și în condițiile în care acești castani făceau parte dintr-o piață adoptată chiar de compania Coral Impex, cei care au contract cu primăria și pentru aplicarea de tratamente fitosanitare pentru arborii din parcuri, de pe zone verzi sau aliniamente stradale.
Piața Avram Iancu a fost amenajată de compania Coral în programul primăriei “Adoptă un spațiu verde” – program adresat firmelor interesate de CSR (Corporate Social Responsability – Responsabilitate Sociala Corporatista) care, prin implicare financiară sau creativă vor aduce plus valoare acestor spații în schimbul unei recunoașteri publice uniforme și transparente, respectiv prin amplasarea unei plăcuțe cu un text mulțumire. Coral are o astfel de plăcuță în Piața Avram Iancu.
Se și betonează copaci, nu doar se taie
Tot în perioada eradicării de tot a castanilor din Piața Avram Iancu, primăria a mai avut o reușită, tot sesizată de societatea civilă și tot legată de politica sa “verde” din oraș, în Piața 14 iulie din cartierul Grigorescu. Unde, muncitorii care lucrau la amenajarea și asfaltarea trotuarelor din piață au reușit performanța să betoneze la propriu copăceii.
După ispravă, se pare că lucrurile au mai fost corectate și respectivii copăcei au mai fost eliberați puțin din betoanele cu care au fost cimentați.
„Soarta nefericită” a copacului de Cluj: după ce a fost maltratat, acum se betonează
Și rezultatul postat la începutul săptămânii după ce primăria s-a sesizat și a mai corectat gafa:
